Make your own free website on Tripod.com

Ascultați muzica:


Date generale despre comuna Barnova

Poziția și funcțiile comunei
Așezare geografică
Teritoriul administrativ
Istoric
Populația
Geologia
Resurse geologice
Relieful
Clima
Hidrografia
Apele subterane
Apele de suprafață
Solurile
Vegetația
Agricultura
Rezervații naturale și specii ocrotite
Fauna

Pozitia si functiile comunei

Barnova din turnul manastirii

Comuna Bârnova este situată la limita sudică a teritoriului administrativ al municipiului Iași, fiind legată de acesta printr-un drum modernizat. În afara municipiului Iași, comuna se învecinează la est cu comunele Tomești și Schitu Duca, la sud cu Dobrovăț și la vest cu Ciurea. În componența acestei comune intră satele: Bârnova, Cercu, Păun, Pietrărie, Todirel și Vișani. Legătura între aceste comune și municipiul Iași ca și legăturile dintre ele se realizează pe drumul național 24 din care se ramifică drumul comunal 30 (spre Vișani, Cercu, Bârnova), drumul județean 247 (spre Bârnova) și drumul județean 248D (spre Pietrărie și Păun).

Troita de la intrarea in Barnova

Comuna Bârnova întrunește un complex de funcții social-economice în cadrul teritoriului administrativ al județului cât și în cadrul zonei preorășenești. Astfel deține funcția agricolă, aprovizionând cu produse agricole piețele orașului, funcția de cazare și posibilități de a satisface și funcția turistică. În perspectivă se prevăd posibilități de dezvoltare a acestor funcții, și în special cea de cazare, ca urmare a îmbunătățirii infrastructurii (echipării terenului) și cea turistică prin punerea în valoare a monumentelor istorice, a arhitecturii și peisajului natural existent.


Asezare geografica

Teritoriul comunei Bârnova este situat în zona de contact dintre extremitatea sud-estică a Câmpiei Moldovei - subunitatea Câmpiei Jijia-Bahlui și cea nord-estică a Podișului Central Moldovenesc - subunitatea platourilor structurale Tansa Repedea. Acest contact este reprezentat de puternica denivelare a Coastei Iașului la baza căreia se află zona depresionară Bârnova-Voinești, formată de acțiunea afluenților din bazinul superior al Nicolinei.


Teritoriul administrativ

Suprafața teritoriului administrativ al comunei Bârnova este de 4122 ha (0,75 % din total județ), din care 2090 ha (50,70 %) fond funciar agricol și 2032 ha (49,30 %) fond funciar neagricol. În cadrul terenului neagricol cea mai mare suprafață revine terenului cu păduri (1573 ha - 38,16 %).

În ceea ce privește teritoriul intravilan, raportat la anul 1990, suprafața acestuia a fost majorată cu 412,71 ha, rezultând limite comune între intravilanul localității Bârnova și localitățile: Cercu, Pietrăria și Todirel.

Construcțiile de locuințe ocupă în intravilan o suprafață de cca. 39.080 metri pătrați, reprezentând 0,50 % din total suprafața intravilan. După anul 1990, se observă o dezvoltare a fondului construit. Dezvoltarea în această perioadă a avut loc spontan prin ocuparea, cu construcții, a unor terenuri libere atât din interiorul intravilanului cât și în exteriorul acestuia de-a lungul căilor de comunicație.

Limita teritoriului intravilan existent necesită a fi reconsiderată, având în vedere restricțiile naturale ale unor suprafețe mari de teren, improprii pentru construcții (teren inundabil, terenuri ce prezintă pericol de alunecări), incluse în prezent.

Includerea localităților comunei Bârnova în sistemul periurban al Iașului, precum și tendințele previzibile pe termen scurt și mediu impun redimensionarea intravilanului fiecărei localități, care să corespundă și tendințelor de dezvoltare pe termen lung.


Istoric

Din cele mai vechi timpuri până la începutul perioadei moderne a istoriei românilor aici a fost o pădure deasă pe care cronicile și documentele arhivistice o pomenesc ca pe Codrii Iașilor. După anul 1628, o parte a pădurii, de la sud de Iași, capătă denumirea de Codrii Bârnova.

Istoria comunei Bârnova este strâns legată atât de istoria Mănăstirii Bârnova cât și a celorlalte biserici și schituri de pe aceste meleaguri. Prima atestare documentară a existenței pe aceste teritorii a unei așezări omenești apare odată cu prima atestare a ființării unei mănăstiri.

Primul domnitor moldovean care a ctitorit o biserică de lemn pe aceste locuri a fost domnitorul Ieremia Movilă în anul 1603.

Pe locul acesteia s-a construit mai târziu Mănăstirea Bârnova, cu hramul Sf. Gheorghe, ctitorită de domnitorul Moldovei Miron Barnovschi. Este atestată documentar la data de 5 noiembrie 1628. A fost terminată în timpul domniei lui Eustație Dabija Vodă (1661-1665) când a fost ridicată până la bolți. Turlele au fost făcute cu scop de apărare.

Zidul de piatră din jurul Mănăstirii a fost ridicat în anul 1728 de către domnitorul Grigore Vodă și are o lungime de 102 m, o lățime de 94,5 m și o grosime de 1,35 m. La N-E de satul Pietrărie se află Schitul Tărâță, despre care nu se știe când a fost înființat. Există însă o însemnare din anul 1732 prin care se arată că Grigore II Ghica a trimis materiale și a construit un schit de piatră în locul schitului de bârne.

În jurul acestor mănăstiri apar mici nuclee de robi cu rol de a asigura forța de muncă pentru terenurile aparținând Bisericii. În continuare acestea se vor dezvolta și vor forma apoi satele componente comunei Bârnova: Păun, Pietrărie, Bârnova, Cercu, Todirel și Vișani.

Satul Bârnova este atestat ca sat în anul 1840 când avea și ștampilă.

Pietrăria apare atestată la 1801 după unele acte sau la 1846 după alte acte.

Cătunul Cercu apare în acte la 1845.

Satul Păun este atestat la 1835. Biserica este ridicată în anul 1812.

Satul Vișani este atestat la 1820 și 1833.

Cu ocazia secularizării averilor mănăstirești din 15 septembrie 1863 fiecare sat primește pentru împroprietărirea clăcașilor pământ și locuri de casă.

În anul 1880, la trei ani de la Războiul de Independență, are loc o altă împroprietărire, în conformitate cu legea însurățeilor, prin care numeroase familii primesc pământ.

În anul 1927 Bârnova devine centru de comună.


Populatia

În perioada 1912-1977 (65 ani), populația a crescut lent, după anul 1977 înregistrându-se o scădere destul de mică. Explicația menținerii unei populații relativ constante în perioada 1966-1992 se regăsește atât în aportul demografic cât și în evoluția moderată a migrării către municipiul Iași, având în vedere relația foarte scurtă pe căile de comunicație auto ceea ce a impulsionat navetismul în perioada de creștere industrială.

La recensământul din anul 1992 populația comunei era de 2935 locuitori și avea următoarea structură pe grupe de vârstă: 0-14 ani - 26 %, 15-59 ani - 56 % și de 60 de ani și peste - 18 %. Se poate admite ideea că evoluția demografică la nivelul comunei a fost una normală, în prezent existând vitalitatea necesară ca pe termen mediu să nu aibă loc dezechilibre demografice majore (aceasta este situația la nivel de comună dar în unele sate componente sunt deja unele tendințe de schimbare a structurii și chiar unele dezechilibre). Pe sexe, locuitorii din comună sunt structurați astfel: 49,9% populație masculină și 50,1% populație feminină.

La recensământul din anul 1992 locuitorii comunei erau organizați în 833 gospodării și 784 familii. Numărul mediu de membri pe o familie depășește media județeană. La 100 de familii revin în medie 392 persoane.


Geologia

Formatiuni geologice la Repedea

Substratul geologic al comunei aparține sarmațianului mediu și este constituit în principal dintr-o succesiune de argile, marne și nisipuri. La suprafață, în zona Repedea, între 310 și 356 m, se suprapune un complex de nisipuri ("nisipurile de Bârnova-Dobrovăț") și apoi calcarele oolitice și gresiile cu Mactra podolitica. Cele mai mari depozite ce apar pe teritoriul comunei sunt cele de la marginea șesurilor, în apropierea bazei versanților. Acestea sunt formate din argile și luturi nisipoase de origine deluvio-coluvială.

O largă răspândire o au și cuverturile deluviale de pe versanții cu alunecări. Acestea sunt formate din alternanțe de argile, marne și nisipuri în cadrul cărora se găsesc implantate bucăți de calcare provenite din zona înaltă de podiș. În partea superioară a coastei aceste calcare apar la vedere, fie din cauza unor alunecări și eroziuni, fie datorită unor exploatări.

Din punct de vedere geotehnic, depozitele sarmațiene fac parte din clasa "argilelor grase", plastic-vâscoase, constituind terenuri ce necesită măsuri specifice de fundare.

Din punct de vedere al zonării seismice, comuna Bârnova aparține zonei seismice "C", cu coeficient seismic Ks = 0.20, perioadă de colț Tc = 1.0 sec și grad seismic echivalent VIII.


Resurse geologice

În general, subsolul comunei, ca de altfel al întreg județului Iași, este sărac în minerale utile și alte resurse de mare valoare economică.

În alcătuirea cuverturii sarmațiene participă, în proporție mare, rocile pelitice (argile și siltite). Cele mai mari acumulări se găsesc în Basarabianul inferior, până sub calcarul oolitic de Repedea. Argilele și siltitele sarmațiene pot fi utilizate în industria ceramică și a cărămizilor.

După argile, nisipurile reprezintă al doilea component important al Sarmațianului. Nisipurile de Păun, de vârstă Chersonian, și nisipurile de Bârnova, basarabiene, sunt acumulări de grosimi mari, între 5-25 m.

Nisipurile sarmatice din zona Bârnova-Dobrovăț, cu o grosime de 10-15 m și, local, chiar până la 25 m ("nisipurile cuarțoase de Bârnova"), pot avea perspective pentru o folosire mai largă în fabricarea sticlei, în industria metalurgică, pentru materialele de construcții. Studiul indicilor de calitate și experimentarea uzinală au arătat că nisipul din aflorimentul Bârnova se pretează la turnarea pieselor mici și mijlocii de greutate medie.

Nisipurile de Păun, de vârstă Chersonian, s-au dovedit apte ca material de formare în turnarea aliajelor neferoase, turnarea în vid, confecționarea formelor coji și turnarea fontei pentru piese mici. De asemenea, este bun și la fabricarea silico-calcarelor.

Din datele existente reiese că nisipul de tip Bârnova prezintă calități mai bune. Alături de argile, nisipurile sarmațiene au mare răspândire, încât se impune, în continuare, o cercetare sistematică a tuturor indicilor de calitate și, mai ales, experimentarea uzinală, cât mai diversificată. Cunoștințele pe care le avem despre ele, până în prezent, pot fi considerate numai informative.

Calcarele și gresiile sarmatice de la Repedea și Păun-Catarg, utilizate intens în trecut pentru numeroase construcții din orașul Iași, sunt în prezent protejate prin lege, constituind o interesantă rezervație geologică.


Relieful

Reflex destul de fidel al evoluției și alcătuirii substratului său geologic, relieful comunei este, concomitent, o expresie a modelării externe, fizico-geografice, a acestui substrat.

Ca înfățișare, relieful se prezintă sub forma unor interfluvii colinare joase cu forme domoale în zona câmpiei și sub forma unor platouri structurale înalte și relativ plane în zona de podiș. Văile care fragmentează teritoriul sunt relativ largi, având versanți cu pante în cea mai mare parte accesibile în câmpie, și înguste, cu flancuri accentuate în zona coastei.

Interfluviile colinare din câmpie au la părțile superioare platouri prelungi, ușor bombate, mai rar extinse și relativ plane, cu altitudini ce nu depășesc 200 m, care reprezintă terenuri bune pentru agricultură, unele căi de comunicație și părți din așezările Bârnova, Vișan, Todirel.

Platourile structurale din podiș sunt relativ înguste, cu altitudini între 350-400m, în mare parte împădurite, desfășurându-se la limita de sud și est a comunei.

În zona platoului Păun, terenul oferă condiții bune pentru construcții în satul cu același nume.

Ponderea reliefului de interfluvii și platouri în teritoriu este de circa 5-7%.

Versanții care mărginesc interfluviile colinare au pante variate cuprinse între 5-15%, în cea mai mare parte însă accesibile pentru agricultură și așezări omenești. Local, în zonele cu pante accentuate, se întâlnesc fenomene ușoare de eroziune torențială și alunecări superficiale.

Versanții care mărginesc platourile structurale sunt reprezentați în principal de puternica denivelare a Coastei Iașului, care se curbează spre sud în zona platoului Repedea-Păun. Coasta are o energie de relief de peste 200m și pante cuprinse între 10-25%, mai uniforme, cu degradări relativ reduse în zona împădurită și cu degradări accentuate înspre nord. Aceasta corespunde cu zona de coastă Repedea-Păun, puternic afectată de alunecări de teren vechi stabilizate și fragmentată de văi torențiale, scurte, alimentate din izvoare. Aceste forme de degradare generează în zona Pietrăria, un teren frământat, în cadrul căruia alternează zone cu pante accentuate, cu altele mai accesibile, date de vechile valuri și trepte de alunecare. În această zonă este situat satul Pietrăria, care beneficiază de condițiile variate ale reliefului menționat. Ponderea reliefului de versant în comună este majoritară ocupând circa 85-90%. Șesurile, cu lățimi între 200-700m, sunt relativ uscate și utilizate cu succes în agricultură, mai ales după executarea lucrărilor de regularizare a unor albii. Pe alocuri se întâlnesc însă în zone mai umede și chiar afectate de inundații de pantă. Ponderea reliefului de șes este de cca. 5-7%.


Clima

Climatologic comuna se află în zona temperat continentală, cu nuanțe mai moderate în sud (în sectoarele înalte) și mai accentuate în nord. Astfel, temperatura medie anuală este în jur de 9 C în nord și 8 C în sud, diferențierea aceasta datorându-se reliefului și vegetației forestiere.

Cele mai coborâte medii lunare se înregistrează în ianuarie (între -3 și -4 C în nord și în jur de -3 C în sud), iar cele mai ridicate medii lunare se înregistrează în luna iunie (între 20 și 21 C în nord și în jur de 20 C în sud). Din datele prezente se constată o reducere a excesivității termice înspre sud, amplitudinea medie anuală având aici o valoare în jur de 23 C.

Din analiza datelor plurianuale rezultă că data medie de producere a primului îngheț de toamnă este în a doua decadă a lunii octombrie, iar a ultimului îngheț de primăvară, la sfârșitul lunii aprilie. Intervalul mediu anual fără îngheț se întinde la aproximativ 170 de zile.

Precipitațiile atmosferice au o valoare de peste 500 mm (530 mm la Vișan), regimul ploilor fiind însă neuniform, cele mai mari cantități căzând primăvara și vara, iar cele mai mici la sfârșitul iernii și începutul primăverii.

Vânturile cele mai frecvente sunt cele din nord-vest și nord care aduc ploi abundente, precum și cele din est și sud-est care dau stări de vreme secetoasă cu diferențe mari de temperatură vara și iarna.

Pe acest fond climateric general pot fi diferențiate o serie de microclimate dintre care amintim: microclimatul de adăpostire localizat în zonele joase de la baza coastei și cel al zonei superioare a coastei și a platourilor mai expuse curenților de aer precum și diferențelor termice.

Climatul este favorabil culturilor agricole, dar mai ales pădurii de foioase și mai puțin viticulturii.


Hidrografia

Situat la contactul a două mari subunități geografice ale Podișului Moldovei, teritoriul comunei Bârnova prezintă un potențial hidric variat, constituit din ape subterane (minerale sau dulci) și din ape de suprafață (sub formă de râuri și lacuri), ce reflectă caracteristicile lito-structurale și morfogeneza reliefului în interacțiune cu particularitățile factorilor climatici specifici zonei.


Apele subterane

Pe teritoriul comunei sunt prezente cele două categorii mari de ape subterane: captive, cu sau fără presiune, și libere.

Apele captive sub presiune sunt situate la diverse adâncimi sub cota talvegului râurilor; ele sînt înmagazinate în depozite siluriene, badeniene și sarmațiene. Apele captive fără presiune, cu calități minerale, se găsesc în depozitele sarmațiene.

Apele libere din teritoriul comunei includ stratele acvifere freatice, cuprinse în depozitele cuaternare din șesuri, terase, glacisuri sau de pe versanți și interfluvii sculpturale. Apele freatice din glacisurile coluvio-proluviale și din conurile de dejecție ale afluenților Nicolinei și Vămeșoaiei, au adâncimi mici (sub 3 m), dar cu variații apreciabile pe verticală. Astfel, adâncimea maximă de 3 m se înregistrează la sfârșitul verii și iarna, iar primăvara și la începutul verii nivelul freatic urcă la 1-2 m sub suprafața solului; în fruntea glacisului apa apare permanent la zi, umezind șesul și întreținând, pe alocuri, zone mlăștinoase.

Albia majoră a Nicolinei constituie o subunitate hidrogeologică favorabilă construcțiilor grele, impunând însă aplicarea unor măsuri corespunzătoare de izolare hidrofugă și de drenare. Apele din subunitățile hidrogeologice ale albiilor majore mici și glacisurilor au fost, și unele încă mai sunt, utilizate, prin intermediul fântânilor, în scopuri gospodărești, întrucât îndeplinesc condiții corespunzătoare de calitate.

Pe versanții dealurilor Bucium-Păun, unde sunt zone cu multe generații de deluvii suprapuse, adâncimea apei freatice este foarte variată, între 0-20 m. Izvoarele care deschid stratele acvifere deluviale au debite mici (sub 0,1 l/s) și indici de variabilitate mari, raportul dintre valorile extreme putând să reprezinte 1/20 - 1/30.


Apele de suprafață

O altă sursă naturală a comunei o reprezintă apele de suprafață, cuprinse între râuri și lacuri.

Rețeaua hidrografică din teritoriu este formată din cursul superior al râului Nicolina cu afluenții săi și pârâul Vămeșoaia.

Râul Nicolina își are originea la peste 350 m, sub platourile structurale împădurite din sudul comunei. După ce străbate jumătatea sudică a comunei, râul își schimbă traseul pe direcția est-vest, primind la ieșirea din comună pârâul Valea Țiganului.

Râurile Vămeșoaia și Pietrăria își au izvoarele în dealurile Pietrăria-Păun.

Alimentarea cu apă a râurilor este pluvio-nivală și subterană moderată, ploile contribuind cu peste 45% la scurgerea medie anuală, iar zăpada cu 30%. Alimentarea subterană participă cu circa 25% și provine din stratele acvifere din deluvii, șesuri și de sub plăcile de gresie și calcare sarmatice; permanența acestor strate, deși cu un aport redus, asigură scurgerea râurilor și în perioadele lipsite de precipitații.

Repartiția neuniformă a precipitațiilor în timpul anului se reflectă și în regimul râurilor, a căror scurgere prezintă variații mari de la un anotimp la altul și de la an la an. Din volumul total de apă, transportat de Nicolina într-un an mediu, 73% se scurge în intervalul martie-august, din care jumătate (cca. 37% din volumul anual) la începutul primăverii (în martie-aprilie); în octombrie se înregistrează scurgerea medie lunară cea mai redusă (2,4% din volumul anual).

În condiții naturale, scurgerea medie lunară a râurilor de pe teritoriul comunei înregistrează un al doilea maxim în iunie, ca urmare a ploilor căzute în această lună.

Viiturile se pot produce în orice anotimp; cea mai mare frecvență a lor se înregistrează vara, când pot avea efecte negative prin inundațiile produse. S-au produs viituri de mare amploare în 1980 pe Nicolina (87 mc/s la 24 iulie); pe Vămeșoaia, la Iași s-a înregistrat un maxim de 45 mc/s la 25 august 1970 și 74,5 mc/s la 21 iulie 1974.

Apele mici sunt condiționate de lipsa îndelungată a surselor de apă superficiale în alimentarea râurilor. Ele se înregistrează atât iarna, când precipitațiile sunt blocate sub formă de zăpadă și o parte a râurilor îngheață, cât și în timpul verii și începutul toamnei, din cauza lipsei ploilor. În aceste condiții râurile Nicolina și Vămeșoaia au avut timp de mai multe zile 0,0 mc/s.

Temperaturile medii lunare ale apei râurilor urmăresc îndeaproape modul de variație a temperaturii aerului și, ca urmare, se înregistrează un maxim în iulie (18 C pe Nicolina) și un minim în februarie (0,1 C pe Nicolina).

În perioada caldă a anului, în condițiile unei scurgeri reduse și a unei insolații puternice, temperatura apei râurilor crește foarte mult (de exemplu: pe Nicolina 36,8 C în iulie 1958). Iarna, când temperatura aerului scade sub 0 C, râurile îngheață la suprafață și, în unele cazuri, pe toată grosimea lor. Data medie de apariție a fenomenelor de iarnă este în a treia decadă a lunii noiembrie, iar dispariția lor se produce, în medie, în prima decadă a lunii martie.

Particularitățile chimice ale apei râurilor constituie un aspect important al regimului lor hidrologic, interesând nu numai din punct de vedere teoretic ci și practic, deoarece ele reprezintă indicii de utilizare a apelor naturale pentru economia regiunii. Un rol important în schimbarea calității apelor îl are factorul antropic, prin folosirea îngrășămintelor în terenurile de cultură, ca și deversarea apelor reziduale în unele sectoare ale râurilor.

Mineralizarea medie multianuală a apei râului Nicolina la Iași, ca sumă a ionilor principali, a fost de 931 mg/l.

Suprafața ocupată de luciul de apă totalizează 24 ha și cuprinde pe lângă apele curgătoare și iazurile La Colea (1,5 ha), Bârnova (3 ha) și Zanea de origine antropică, cu importanță piscicolă sau pentru atenuarea viiturilor.

În concluzie, subliniem că prin adâncirea antropică a albiei minore, râul Nicolina, în secțiunea comunei Bârnova, nu mai produce inundații. Totuși, după ploi torențiale și prin topirea rapidă a zăpezii, șesul se acoperă parțial cu apă, în urma scurgerii acesteia de pe versanții alăturați.

Rezerve de apă pentru alimentarea populației se găsesc în stratele acvifere din interfluviile sculpturale, iar pentru irigarea culturilor din șesul Nicolinei, în râul ce-l drenează.


Solurile

Tipurile dominante de sol sunt cele cenușii și brune de pădure, primele fiind întâlnite în zona Coastei și în zona depresionară de la baza acesteia, iar ultimele, atât în zona Coastei cât și sub pădurea din sudul teritoriului. Solurile cenușii și brune sunt favorabile, mai ales cu adaos de substanțe minerale și organice, atât pentru culturi de câmp, cât mai ales pentru culturi viti-pomicole. Solurile brune sunt recomandate în special pentru vegetația forestieră.

La limita de nord a teritoriului se întâlnesc cernoziomuri levigate și de pantă favorabile unei game largi de culturi agricole.

Tipurile intrazonale caracteristice sunt rendzinele de pe ivirile calcaroase ale platourilor Repedea și Păun, favorabile culturilor de vie, regosolurile și erodisolurile de pe unii versanți abrupți și solurile hidromorfe, în special lăcoviști dezvoltate pe depozite de argilă.

Solurile au o reacție neutră pe cele mai mari suprafețe, iar în zona de pădure terenurile sunt acide (pH 5,3-6) și pentru a le ameliora este necesar să fie amendate cu carbonat de calciu. Solurile au un grad diferit de aprovizionare cu fosfor, oscilând între insuficient și bine și o aprovizionare mai bună cu potasiu.

Fertilitatea solului brun luvic este redusă pentru culturile de bază (grâu, porumb, floarea soarelui) și chiar pentru viticultură, mijlocie pentru pajiști, plantații pomicole și unele culturi agricole adaptate (cartofi, secară, orz, ovăz, unele plante furajere), bună pentru păduri (datorită înrădăcinării profunde a esențelor lemnoase). Extinderea culturilor agricole pe acest sol presupune măsuri costisitoare de reglare a regimului aerohidric prin afânări adânci și de suplimentare a substanțelor nutritive prin cantități mari de îngrășăminte.


Vegetatia

Pomi in floare

Poziționarea comunei la contactul Câmpiei Moldovei cu Podișul Central Moldovenesc a determinat instalarea unei vegetații foarte variate, cu elemente floristice bogate.

Zona forestieră este caracteristică sectoarelor înalte din sudul comunei, fiind reprezentată prin păduri de foioase ce aparțin etajului stejarului și gorunului, iar în părțile cele mai înalte, limitei inferioare a fagului. Acestor specii li se asociază frecvent: carpenul, jugastrul, frasinul, arțarul, ulmul de câmp, cireșul, mărul pădureț și uneori teiul argintiu. Pădurile fiind mai luminose permit o frecvență mai mare a arbuștilor: alunul, dârmozul, cornul, sângerul, crușinul, măceșul, precum și o bogată floră ierboasă: vinariță, mierea ursului, urzică moartă, ferigi etc, plus cunoscutele efemeride de primăvară: ghiocel, toporaș, viorea, lăcrămioară, brebenel.

Vegetația naturală, caracteristică zonei mai joase, depresionare, este reprezentată prin: pâlcuri de pădure (șleauri formate din gorun și stejar) și pajiști, puternic transformate și modificate antropic. Pajiștile sunt formate din asociații de păiuș, colilie, firuță cu bulb etc.


Agricultura

Pe teritoriul comunei Bârnova activitățile agricole se desfășoară pe o suprafață de 2090 ha, ceea ce reprezintă 50,70 % din total fond funciar.

Comuna se caracterizează prin existența unei rezerve mari de pășuni (18 % din suprafața agricolă) și vii (20 %).

Numărul proprietăților funciare este mai mare decăt numărul gospodăriilor, aceasta sugerând existența unui procent destul de ridicat de proprietari domiciliați în alte localități, precum și existența unor gospodării cu mai multe proprietăți.

Din punct de vedere al zonării producției agricole, comuna Bârnova se încadrează în zona a noua, zona Mogoșești, favorabilă producției de carne, lapte și struguri.

Conform studiilor, teritoriul comunei Bârnova se încadrează în:
- zone de fertilitate: arabil IV, grădini de legume și zarzavat III;
- zone de favorabilitate: vii III, livezi III, pășuni IV, fânețe IV.

Potențialul productiv al pământului, exprimat în note de bonitare, este la majoritatea culturilor sub nivelul potențialului mediu al județului.

În privința agriculturii, comuna este favorizată de amplasarea în cadrul bazinului pomicol Iași-Răducăneni, predominând speciile măr, păr și prun.

Comuna face parte din zona viticolă Iași.

În ceea ce privește producția agricolă animalieră după anul 1990, efectivele de animale au scăzut relativ puțin, cea mai accentuată scădere înregistrându-se la ovine și păsări.


Rezervatii naturale si specii ocrotite

Defrișările și desțelenirile practicate, uneori fără discernământ, în vederea extinderii culturilor agricole, au diminuat suprafețele ocupate de păduri și pajiști. Ca urmare, au fost luate măsuri de protejare a vegetației prin extinderea pădurilor și realizarea de plantații forestiere pe versanții degradați, prin lucrări de întreținere a pajiștilor, prin protecția deosebită a unor ecosisteme (respectiv instituirea de areale protejate), precum și a unor specii de plante rare și arbori seculari (monumente ale naturii).

Principalele zone și situri protejate de pe teritoriul comunei sunt: rezervația paleontologică Repedea, Domeniul Inculeț (parc dendrologic) și zona Repedea-Bârnova cu importanță avifaunistică.

Arborii seculari puși sub ocrotire sunt numeroși. Între cei mai cunoscuți menționăm: stejarii (Quercus robur) - "Stejarii lui Movilă", salcâmul Japonez (Sofhora japonica) și nucul negru (Yuglans nigra) de pe Domeniul Inculeț și teiul (Tilia argentea) de la Mănăstirea Bârnova.

Speciile de plante rare ocrotite de pe teritoriul comunei sunt: Nectaroscordium dioscoridis, frasin păros (Fraximus cariariifolia), fag de Crimeea (Fagus taurica), fag caucazian (Fagus orientalis), rajnica (Dentaria quinquafolia), salba pitică (Evonymus nana), limba vecinii (Phyllitis scolapendrium), ghiocel (Galnthus nivalis), papucul doamnei (Cypripendium calceolus).


Fauna

În cuprinsul pădurilor, dintre mamifere, mai caracteristice sunt: veverița, căprioara și mistrețul, la care se adaugă lupul, vulpea, iepurele și alte specii prezente pe toată suprafața județului. Se întâlnesc și numeroase păsări: sturzul, mierla, ciocănitoarea pestriță, turturica ș.a. Câteva reptile (șarpele de pădure, gușterul), numeroase insecte și alte specii de nevertebrate întregesc varietatea acestui biotop.